Concedieri Abuzive?

Noi iti dam inapoi ceea ce ti se cuvine!

Decizii functionari publici

September 19, 2009

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL Decizia nr. 3445/31 mai 2005, Dosar nr. 308/2005

Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 octombrie 2003, reclamantul L.P. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, solicitând anularea Ordinului nr. 443 din 2 octombrie 2003, reintegrarea în funcţia de director general al Spitalului C.F.R. Simeria, obligarea pârâtului la plata diferenţei de salariu, precum şi plata unor daune morale de 300.000.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că, prin ordinul atacat, a fost eliberat din funcţia de conducere deţinută, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, reglementate de O.U.G. nr. 60/2001 şi Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2006/2002, fără a se indica concret care dispoziţii au fost încălcate.
Mai susţine reclamantul, că măsura este abuzivă, întrucât s-au invocat prevederile Codului muncii, referitoare la concedierea salariatului, sancţiunea aplicată fiind disproporţionată în raport cu fapta reţinută în sarcina sa, că la data emiterii ordinului se afla în concediu medical, iar ordinul nu este semnat de ministru.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 221 din 19 noiembrie 2004, a respins acţiunea.
Instanţa a reţinut că reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus efectuarea achiziţiilor necesare spitalului, prin licitaţie, conform O.U.G. nr. 60/2001; că nu era necesar să i se acorde preaviz, deoarece nu a fost concediat din unitate, ci doar schimbat din funcţia de conducere şi reîncadrat în funcţia de execuţie deţinută anterior; că susţinerea privitoare la faptul că se afla în concediu medical, nu este fondată, întrucât reclamantul nu a fost concediat din unitate, ci doar eliberat din funcţia de conducere; că ordinul atacat a fost legal semnat de Secretarul de stat din cadrul ministerului, care avea delegaţie de la ministru.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamantul.
În motivarea recursului se arată că B.R.M., prin adresa din data de 17 februarie 2003, a precizat că organizează proceduri de achiziţii pentru mărfuri cu o valoare minimă de peste 40.000 Euro; că nu există fişa postului, că a fost o concediere şi nu o eliberare din funcţie.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
La data de 2 octombrie 2003, prin Ordinul nr. 443, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, L.P., director general al Spitalului C.F.R. Simeria, a fost eliberat din funcţie, prevăzându-se că urmează a fi încadrat pe postul deţinut anterior.
În cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art. 61 lit. d) şi ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care se referă la concedierea pentru necorespundere profesională.
Ceea ce s-a imputat reclamantului. a fost nerespectarea dispoziţiilor privind achiziţiile publice, conform O.U.G. nr. 60/2001.
Ordinul atacat este nelegal.
Raporturile de serviciu ale recurentului. în calitate de director general, nu erau reglementate de Codul muncii, ci de dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Prin ordin, în mod nelegal au fost invocate ca temei de drept, dispoziţiile art. 61 lit. d) şi ale art. 64 alin. (1) C. muncii.
În dispozitivul ordinului s-a prevăzut că reclamantul „se eliberează din funcţie”.
Eliberarea din funcţie este prevăzută de dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, iar în conformitate cu art. 84 alin. (4) al legii, eliberarea din funcţie se dispune pentru motive neimputabile funcţionarului public, în cazurile limitativ prevăzute la lit. a) – f) ale textului precizat.
Întrucât actul atacat nu cuprinde aceste menţiuni, este nelegal.
Având în vedere motivul imputat recurentului, rezultă că intenţia reală a autorităţii publice a fost aceea de destituire din funcţia publică a reclamantului, situaţie prevăzută de dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 84 alin. (5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcţia publică, pentru motive imputabile funcţionarului, ca sancţiune disciplinară, aplicată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave (încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri).
Potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii.

Întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziţii referitoare la actul de destituire, în considerarea dispoziţiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, se vor aplica dispoziţiile art. 268 C. muncii.
Art. 268 alin. (2) lit. a) – f) C. muncii, sancţionează cu nulitatea absolută, necuprinderea în actul de înlăturare din muncă, a următoarelor menţiuni: descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară, termenul în care sancţiunea poate fi contestată, instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste menţiuni obligatorii, el este nul, motiv pentru care acţiunea reclamantului se impune a fi admisă.

Aşa fiind, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentinţa atacată, se va anula ordinul atacat şi conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică din care a fost destituit.
Potrivit art. 89 alin. (1) din lege, pârâtul va fi obligat să-i plătească reclamantului, o despăgubire egală cu diferenţa dintre salariile indexate, majorate şi recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcţia de director general şi salariile pe care acesta le-a încasat, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia respectivă.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale va fi, însă, respins, întrucât legislaţia specială, mai sus expusă, permite acordarea daunelor precizate în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.
Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul-intimat va fi obligat la cheltuielile de judecată la fond şi în recurs, în cuantum de 32.450.000 lei (onorariu de avocat, contravaloare transport la termenul de judecată la fond).

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul L.P. împotriva sentinţei civile nr. 221 din 19 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi admite acţiunea formulată de reclamantul L.P., în parte.
Anulează Ordinul nr. 443/2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia de Director general al Spitalului C.F.R. Simeria.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului, diferenţa dintre salariile indexate, majorate, recalculate, ce i se cuveneau şi salariile încasate, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia respectivă, plus 32.450.000 lei, cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.

Inalta Curte de Casatie si Justitie, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 3610 din 21 octombrie 2008

Ordin prin care s-a dispus destituirea din funcţie a unui funcţionar public. Nerespectarea de către autoritatea emitentă a condiţiilor de formă şi fond. Nulitate absolută.

Conform art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestui act normativ se completează cu cele ale legislaţiei muncii.
În Legea nr. 188/1999, nu se regăsesc reguli privind menţiuni pe care să le cuprindă actul sancţionator pentru abateri disciplinare, astfel că vor fi aplicabile atât dispoziţiile art. 60 alin.(1) lit. a cât şi dispoziţiile art. 268 alin.(2) lit. e-f din Codul muncii, care prevăd că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Este lovit de nulitate absolută ordinul de sancţionare emis în perioada în care funcţionarul public se afla în concediu, act în cuprinsul căruia nu au fost făcute menţiunile prevăzute în art. 268 alin. (2) lit.e-f din Codul muncii.

Prin acţiunea înregistrată la data de 27 iunie 2007, reclamantul P.S.C. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor, anularea Ordinului nr. 5749/2007, prin care a fost destituit din funcţie, reîncadrarea sa în funcţia avută şi plata salariilor compensatorii pentru perioada cuprinsă între data punerii în aplicare a ordinului sancţionator şi data integrării efective în funcţie.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în urma unui control realizat împreună cu alţi funcţionari vamali la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL, a fost aplicată firmei o amendă şi a fost reţinută marfa sustrasă controlului vamal. După 8 zile de la control, a fost difuzată la o emisiune a unui post Tv, o înregistrare în care un bărbat a intrat in dialog cu un alt bărbat care “negocia” o sumă de bani în scopul influenţării
constatărilor finale ale controlului.
Nu au fost identificate persoanele înfăţişate de peliculă, iar Comisia de Disciplină din cadrul pârâtei a reţinut numai pe bază de prezumţii că aceasta se referă la cei 4 lucrători vamali care au făcut verificări la depozitul SC P.C.G.I.E. SRL.
În baza raportului întocmit de comisie s-a dispus, prin ordinul contestat, destituirea din funcţie a reclamantului pentru abateri de la prevederile art. 6 lit. a, art. 16 şi art.17 lit. a-b din Codul de Conduită al Funcţionarului Public din cadrul Autorităţii Vamale.
Reclamantul consideră ordinul nelegal, deoarece nu cuprinde abaterile disciplinare pentru care a fost destituit din funcţie. Ordinul nu are suport probator, neexistând probe în sensul că ar fi săvârşit faptele difuzate pe postul Tv, iar în lipsa probelor de vinovăţie nu există abatere disciplinară.
De asemenea, nu a fost precizat termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi atacată şi nu s-a indicat instanţa competentă la care actul de sancţionare poate fi contestat.
S-a mai susţinut că ordinul este lovit de nulitate absolută şi pentru că emitentul a dispus destituirea sa din funcţie, în perioada când se afla în incapacitate de muncă.
Prin sentinţa civilă ne. 3288 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele :
Nu se poate reţine nulitatea ordinului, pentru că situaţia de fapt este prezentată pe larg, fiind indicate prevederile încălcate din Codul de Conduită.
Referitor la termenul de contestare, acesta este prevăzut de lege şi se calculează în funcţie de data emiterii ordinului.
Cu privire la faptele reţinute în sarcina reclamantului, s-a arătat că trebuie înlăturate susţinerile acestuia, fiind vinovat de săvârşirea lor, deoarece colegul acestuia a recunoscut că putea fi implicat în filmările video, iar procesul verbal de contravenţie încheiat la S.C. P.C.G.I.E. SRL conţine modificări şi ştersături.
Referitor la emiterea ordinului contestat în perioada concediului medical, s-a apreciat că, la data emiterii certificatului medical, cercetarea disciplinară era încheiată, iar funcţionarul nu a adus la cunoştinţa organului competent să-i aplice sancţiuni despre existenţa incapacităţii sale de muncă, temporară, depunând certificatul medical doar la D.R.V. Bucureşti, nu şi la A.N.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, susţinând că faptele imputate nu au fost dovedite şi că proba principală este o filmare făcută cu camera ascunsă de către un post tv şi că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare.
Recurentul susţine că această filmare nu poate constitui probă, fiind efectuată ilegal, iar Curtea Europeană, în cauza Van Vondell vs. Olanda, din 25 octombrie 2007, a reţinut că viaţa profesională se include în viaţa privată şi că o înregistrare făcută de către o persoană privată în folosul unei anchete judiciare nu poate constitui probă în faţa instanţelor de judecată.
Recurentul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 268 alin.(2) lit. e din Codul Muncii, întrucât în ordin nu se menţionează termenul de contestare a
sancţiunii.
A mai arătat că s-au încălcat şi prevederile art. 60 alin. (1) lit. a din Codul muncii, în sensul că sancţiunea disciplinară nu putea fi dispusă în timpul în care salariatul se află în concediu medical.
Recursul este fondat.
Din probele administrate, rezultă că prin ordinul nr. 5749/2007 emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor, reclamantul a fost destituit din funcţia publică, în cuprinsul ordinului menţionându-se că a încălcat dispoziţiile art. 6 lit. d, art. 16 şi art.17 lit. a-b din Codul de conduită al funcţionarului public din cadrul autorităţii vamale, art. 65 alin.(2) lit. j-i din Legea nr. 188/1999, republicată şi modificată.
La art. 3 din dispozitivul ordinului se menţionează: „cu drept de contestaţie la secţia contencios administrativ a curţii de apel competente”.
Conform art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu cele ale legislaţiei muncii. Cum, în Legea nr. 188/1999, nu se regăsesc reguli privind menţiuni pe care să le cuprindă actul sancţionator pentru abateri disciplinare, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 268 alin.(2) lit. e-f din Codul muncii, care prevăd că decizia de sancţionare trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii absolute, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, care la art. 35 alin.(2) menţionează că actul de sancţionare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute: termenul în care sancţiunea disciplinară poate fi contestată (lit.e) şi instanţa competentă, la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat (lit. f).
Or, în cuprinsul ordinului contestat nu se regăseşte nici o referire la termenul în care acesta poate fi atacat şi nici la care instanţă în mod concret.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a aplicat şi interpretat eronat şi dispoziţiile art. 60 alin.(1) lit. a din Codul muncii, care prevăd imperativ „concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii”.
Prin urmare, emiterea ordinului în discuţie nu se putea face în perioada cât recurentul se află în concediu medical, atâta timp cât acesta depusese certificatul justificativ la autoritatea angajatoare, neavând relevanţă că acest certificat nu a fost depus şi la A.N.V.
Aşadar, actul administrativ a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate şi este lovit de nulitate absolută.
De altfel, din probele administrate, inclusiv din rezoluţia din 22 februarie 2008 a DNA – Secţia de combatere a corupţiei, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, nu rezultă că reclamantul a săvârşit fapta pentru care a fost destituit din funcţia publică.
Însă, având în vedere că ordinul atacat este nul absolut pentru neîndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă, restul motivelor de recurs, inclusiv cele
referitoare la fondul pricinii, nu au mai fost analizate.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost admis, sentinţa a fost modificată, ordinul a fost anulat în baza art. 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 şi reclamantul a fost reîncadrat în funcţia avută anterior. Pârâta a fost obligată, în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999, să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite de la data destituirii până la reintegrarea efectivă.

sursa:http://www.scj.ro/jurisprudenta.asp

Adaugati Comentariu